Friends will be friends. Sau poate nu?...

In ultima vreme am tot intrat in contact cu subiectul prieteniei. L-am vazut dezbatut peste tot: oameni pe Facebook scriau despre asta, intr-o revista veche am deschis intamplator, taman la un articol despre acest subiect, in jurul meu se reconfigureaza constelatii de prieteni… O fi 2012, o fi o varsta critica (in jur de 30 de ani multe praguri se trec), cert e ca in aer pluteste dilema: ce faci cand relatia de prietenie ajunge intr-un punct mort?

Dintr-o anumita perspectiva, terminarea unei relatii de prietenie este mult mai greu de indurat si de gestionat decat atunci cand doi iubiti se despart. In vreme ce dragostea implica de cele mai multe ori motive concrete pentru care legatura se destrama, prieteniile se comporta ciudat, imprevizibil, dubios. Pentru ca nimeni nu are curajul sa spuna: “Nu mai am nimic in comun cu tine!” Si apoi sa adauge: “E ok sa nu mai fim prieteni. Pe bune, e foarte ok sa fim pur si simplu…cunostinte. Care se complimenteaza la zile de nastere si se saluta pe strada. Si atat.”

Ei bine, nu! Cu totii avem pretentia la prieteni mai loiali decat mamele noastre. Vrem frati de sange, nu prieteni. Vrem bodyguarzi pentru orgoliile noastre, nu prieteni. Cand, de fapt, lucrurile sunt extrem de simple: oamenii se imprietenesc in baza unor afinitati, a unor lucruri si ganduri pe care le au in comun… pe baza unei vibratii care-i uneste. Or, cand aceste lucruri nu mai exista, cand gandurile difera fundamental (pentru ca oamenii se schimba, ii schimba viata si fara sa vrea li se intampla diverse transformari), cand subiectele de discutie nu mai gasesc puncte de intersectie, in fine, spus cinic – cand nu-si mai imprumuta nimic bun unul altuia…. E timpul sa ne luam ramas bun. Si sa nu mai avem pretentii de la o relatie muribunda.

Dar nu si nu. Cu cat prietenia agonizeaza, cu atat rudele mortului se cearta mai tare: “Eu am fost un prieten mai bun!” “Ba eu am fost!” “Acum 567 de zile si 21 de ore, eu ti-am luat apararea la coada la parizer!” “Asta nu-i nimic. Mai tii minte cand ti-am impins hartia igienica prin usa baii publice?” Si tot asa.

Ba da, ba nu, cu miza zero.

Ne batem cu caramida in piept ca suntem cei mai buni prieteni, dar nu ne dam in laturi de la nimic, cand vine vorba de dorintele proprii, stiind prea bine ca un gest, o vorba, un aparent nimic va starni furie in partenerii de prietenie. In fond, de ce le-am proteja orgoliile? Si incepem sa scormonim in istoriile personale acele dati cand prietenia n-a prea fost prietenie, constatand precum un criminalist in fata probelor, ca prea mult timp am pierdut tinand lumanarea la capul unui cadavru descompus de ani de zile.

Teoretic, ar trebui sa poti discuta deschis cu un prieten despre schimbarile prin care treci, despre temerile pe care le ai, despre adevarul TAU. Pentru ca nimeni nu poseda adevarul absolut, desi uneori ni se pare ca da. Fiecare stie patratica lui. Eu asta cred, eu asta simt. Nu: asa este si punct. C-am zis eu, detinatorul adevarului absolut. Or, cand doi parteneri de discutie isi impartasesc vulenrabilitatile, sentimentele, crezurile personale...relatiile se pot corecta. Atunci exista un viitor.  


Dar vai, e mult mai simplu sa te crezi perfect, decat sa recunosti ca ai puncte vulnerabile. Sau, alternativ, ca totul s-a sfarsit. Ca te-ai schimbat. Si tu, si celalalt. Ca te-ai gandit mai bine. Ca vrei altceva. 


E cumplit de greu sa spui:

“Draga prietene,

Iti multumesc pentru toti anii in care mi-ai fost alaturi. Iti multumesc pentru toate telefoanele pe care mi le-ai dat doar ca sa vezi ce mai fac. Iti multumesc ca mi-ai dat dreptate atunci cand stiai prea bine ca nu am dreptate. Ca m-ai tinut de mana cand n-am stiut ce sa fac si incotro s-o apuc. Iarta-ma pentru toate gandurile urate pe care le-am avut la adresa ta. Pentru toate telefoanele la care nu am raspuns. Pentru toate vorbele rostite fara politete. Voi pretui mereu anii alaturi de tine, pentru ca de tine avea nevoie sufletul meu atunci. Acum insa, prietenia noastra, asa cum o stiam noi, s-a sfarsit. Si e ok.  Ma bucur ca te-am cunoscut. La revedere, fost prieten drag.”

Pana la urma, intr-o lume in care familiile se destrama la fiecare minut, o lume in care indragostitii vorbesc despre divort inainte sa spuna DA, o lume in care iubirea pana la adanci batraneti e desueta…. de ce ar fi prieteniile mai trainice? De ce sa avem mai multe pretentii de la o prietenie decat de la o casnicie?     

Si pentru ca maine anul se innoieste.... va urez un 2013 cu prietenii lipsite de patima. Din alea in care totul merge lin, fara temeri, fara angoase, fara suparari. Prietenii fara variatii de tensiune.